duminică, 6 noiembrie 2011

Mailuri verzi,in cadrul SEG 2011,Consiliul Scolar al Elevilor!

Ridiculizat şi respins

Cineva a râs de modul în care arăţi?
Cineva a râs de modul în care umbli, fugi, mergi, dansezi,
arunci sau prinzi?
Cineva ţi-a spus că el/ea nu vrea să fie prietenă cu tine
niciodată?
Cineva ţi-a spus că nu te place?
Cineva ţi-a spus că eşti urât/ă şi miroşi urât?
Cititi povestea!
Maria este elevă în clasa a VII-a. Ea îşi serveşte pacheţelul pe holul
şcolii împreună cu Marta şi privesc împreună pe geam la ceilalţi
elevi care aleargă prin curtea şcolii. Ele aproape că terminaseră de
mâncat când Carolina a ajuns în dreptul lor.
- Maria de ce stai cu fraiera asta? a întrebat-o Carolina uitându-se
la Marta. Nu ştii că e o mare mincinoasă şi trişează? De ce preferi
să stai cu ea când ai prieteni mai buni? Pe lângă asta este şi un
“Pici” în clasa a V-a. De ce îţi pierzi timpul cu copiii?
Maria era şocată că această fetiţă, Carolina putea să spună aşa
ceva. S-a uitat la Marta şi a observat că avea lacrimi în ochi. Maria
nu ştia ce să facă sau ce să spună. Pe Marta nu o ştia de prea
mult timp, dar ele împreună erau partenere la clubul de pictură.
Maria nu o văzuse pe Marta trişând, şi nu avea nici un motiv
pentru care să creadă că ea minte. În plus, nu înţelegea de ce
Carolina ar spune acele lucruri despre ea.
Cu toate acestea Maria ştia cum este să fii în situaţia Martei. Anul
trecut, trecuse şi ea printr-o experienţă asemănătoare. Maria nu
greşise cu nimic, din câte îşi amintea ea, dar dintr-o dată unul din
colegii ei a început să o strige cu diferite nume (să îi pună porecle)
şi i-a spus că nu are voie să vină să se joace pe terenul de sport
după ore. Când Maria i-a spus mamei despre ce s-a întâmplat,
mama i-a spus că lucrurile acestea se întâmplă câteodată în
clasele V-a, VI-a, VII-a, pentru că copiii nu se gândesc înainte la
modul în care se simte o altă persoană dacă i se spun aceste
lucruri. În plus, mama i-a explicat Mariei că la această vârstă copiii
devin geloşi unii pe alţii, se tem că cineva poate să fie îndrăgit mai
mult de ceilalţi colegi sau de profesori, au haine mai frumoase,
sunt apreciaţi mai mult de ceilalţi. În consecinţă, pentru a se simţi
mai bine aceşti copii încearcă să rănească pe altcineva, prin a-i
respinge şi ridiculiza.
Mama Mariei a învăţaţ-o pe Maria că dacă răspunde cu aceeaşi
monedă nu îşi va rezolva problemele. Faptul că cineva se
comporta în acest fel cu ea nu înseamnă că şi ea trebuie să facă
la fel. Cel mai potrivit lucru pe care ar putea să-l facă ar fi să
se oprească şi să se întrebe dacă lucurile pe care le spune
acel coleg despre a ea sunt adevărate. Dacă ceea ce se spune
despre ea nu este adevărat atunci cuvintele nu pot să o rănească
decât dacă ea lasă să se întâmple acest lucru.
Maria a înţeles ce i-a spus mama ei, dar se simţea în continuare
tristă. Ea nu putea să înţeleagă de ce ar încerca cineva să îi facă
aşa ceva pentru că ea nu încercase să se “dea mare” sau să facă pe grozava. Maria îşi aminteşte că nu a spus lucruri urâte despre
nimeni. Ea se simţea tristă şi confuză şi a mers în cele din urmă să
vorbească cu consilierul şcolii.
Consiliera a ascultat cu atenţie tot ceea ce i-a povestit Maria şi i-a
cerut să pună o palmă pe masă. Apoi i-a cerut Mariei să ridice pe
rând câte un deget şi să identifice pentru fiecare deget lucruri care
ţin de persoana ei şi îi plac sau plac altora (părinţi, profesori,
prieteni etc). După ce a precizat cinci lucruri care-i plac sau plac
altora, consiliera a pus-o pe Maria să strângă pumnul şi să îl ţină
în faţă. I-a explicat Mariei că acolo sunt calităţile ei pe care nu i le
poate lua nimeni, indiferent de cât de mulţi copii ar ridiculiza-o sau
ar respinge-o. În plus, i-a spus Mariei că data viitoare când i se va
mai întâmpla un lucru asemănător, să îşi reamintească lista şi să
ridice pumnul pentru a-şi reaminti de calităţile sale, chiar dacă unii
colegi nu cred asta. Consiliera i-a mai explicat că uneori colegii nu
conştientizează că ceea ce fac ei rănesc pe ceilalţi. Noi nu putem
să controlăm comportamentul celorlalţi dar cu siguranţă ştim că
am înrăutăţi situaţia dacă răspundem la agresivitate cu
agresivitate.
Consiliera i-a mai spus Mariei că uneori aceste situaţii se rezolvă
repede, iar alteori devin mai complicate şi atunci trebuie să facă
ceva mai mult ca să le rezolve.
Pentru a rezolva cu tristeţea, consiliera a ajutat-o pe Maria să
identifice soluţii de petrecere a timpului liber, implicându-se în
activităţi plăcute pentru a alunga tristeţea. Maria i-a spus că se va
gândi la toţi oamenii care i-au spus că o plac şi i-au spus lucruri
frumoase în loc să se mai gândească la cei care îi spun lucruri
urâte.
Si astfel, în timp ce stătea cu noua ei prietenă, Maria şi-a amintit
cum a fost experinţa trăită de ea anul trecut. I-a spus Martei ceea
ce consiliera i-a spus şi ei anul trecut, gândindu-se că acest lucru
o va ajuta. I-a mai spus că cu cât se va gândi mai mult la acest
eveniment, cu atât va fi mai nefericită şi astfel i-a sugerat să
meargă în pauză şi găsească să facă ceva împreună. Dacă
celelalte fete nu doreau să se joace împreună cu ele, pierderea
era a lor. Ele cu siguranţă vor găsi ceva de făcut şi nu vor sta şi
nici nu vor fi nefericite din această cauză.
Întrebări de conţinut
Cine s-a simţit ridiculizat şi respins în povestire?
Ce a ajutat-o pe Maria atunci când a fost tratată în acest mod?
De ce credeţi că Carolina a tratat-o în acel mod pe Marta?
Ce părere aveţi despre modul în care Maria s-a comportat faţă de
Marta?
Dar despre modul în care s-a comportat Marta?
Întrebări de personalizare
S-a comportat vreodată cineva cu voi aşa cum s-a comportat
Carolina cu Maria şi cu Marta? Dacă da, cum v-aţi simţit?
V-aţi comportat vreodată cu cineva în felul în care Carolina s-a
comportat cu Marta? Dacă da, de ce credeţi că aţi făcut acest
lucru şi cum v-aţi simţit când aţi făcut acest lucru?
Dacă aţi fi ridiculizaţi sau respinşi cum aţi reacţiona în aceste
situaţii?
Credeţi că vreuna din ideile pe care Maria le-a împărtăşit Martei ar
funcţiona în cazul vostru? Ce altceva aţi putea face pentru a face
faţă situaţiilor în care ceilalţi v-ar ridiculiza sau respinge?
MAILUL VERDE:
scrie un articol cu sfaturi pentru un aşa zis “ziar
local” sau revista şcolii, în care să expuI idei despre modul în
care un elev poate să facă faţă situaţiilor, dacă este respins sau
ridiculizat. Pentru elevii care au talent la desen acest articol poate
fi făcut sub forma benzilor desenate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.