marți, 22 martie 2011

Puncte de reper





Pornind de la cunoaşterea realităţii socio-economice individuale şi evaluării nivelului de performanţe cognitive ale elevilor, cadrele didactice din ciclul primar si gimnazial au  hotărât componenţa grupelor de remediere .Odata echipa formata,dascalii au trecut la:

  • Studierea fiselor de obs psiho-pedagogice a fiecarui elev
  • Teste de evaluare unitiala
  • Intocmirea pentru fiecare elev a unei fise de interventie de remediala care să cuprinda nivelul educational la data respectiva (competente deja achizitionate considerate puncte tari şi cele ce trebuiesc achizitionate şi care fac obiectul interventiei)
  • Intocmirea programului de remediere lunar pe grupe de remediere
  • Monitorizarea progresului scolar în urma testelor de evaluare
Organizarea unui program de remediere are un impact semnificativ în viaţa şcolii, având ca obiectiv schimbarea atitudinii faţă de fiecare elev care poate avea la un moment dat dificultăţi de învăţare. Parteneriatul dintre cadrele didactice este premisa succesului în beneficiul copilului.În aceste ore, elevii sunt sprijiniţi în efectuarea asistată a temelor, în activităţi de recuperare şcolară şi ameliorare a dificultăţilor în învăţare, precum şi în activităţi de educaţie plastică sau jocuri distractive, cu scop educativ indirect.
Pentru crearea unui climat incluziv şi evitarea unei dazasimilări a grupei de remediere, unele activităţi se organizează cu întreg colectivul clasei, asigurându-se interferenţe de sarcini şi finalităţi comune.Adaptarea curriculară pentru elevii din învăţământul primar cu dificultăţi de învăţare la citire şi matematică constă în întocmirea unei intervenţii individualizate pentru fiecare elev în parte.Această interventie individualizată va trebui să presupuna:
-                    identificarea punctelor slabe şi a celor forte ale elevului;
-                    stabilirea prioritatilor de învăţare;
-                    alegerea celor mai adecvate metode şi strategii;
-                    inregistrarea progreselor elevului;
-                    evaluarea interventiei.
Inainte de a planifica curriculum adaptat este necesar să identificam punctele slabe şi punctele forte ale elevilor.Punctele slabe la citire şi scriere identificate la majoritatea elevilor sunt urmatoarele: invata greu legatura intre litere şi sunete; 
citesc pe litere şi nu fac sinteza silabei, nu pot citi, nu scriu dupa dictare, au probleme în copierea de litere, cuvinte şi propozitii, evita să citeasca. Motivatia pentru învăţare este foarte redusa. Imaginea de sine este slaba; copiii sunt nesiguri, şi chiar şi atunci cand au performante acceptabile intr-un domeniu, nu sunt constienti şi convinsi de reusita lor; au dificultati în a fi cinstiti şi corecti cu ceilalti şi de cele mai multe ori sunt agresivi cand relationeaza cu altii. Au o experienta personala saraca datorită mediului din care provin.
Traiesc în familii dezorganizate şi sarace, nu sunt supravegheati şi ajutati în rezolvarea sarcinilor şcolare. Adaptarea curriculară trebuie să tina seama de nevoile educative ale fiecarui copil, anume: învăţarea citirii şi a scrierii, calculul matematic, formarea unei imagini de sine pozitive, organizarea activitatii, implicarea eficienta în toate activitatile în care sunt implicati toti ceilalti copii, structura şi organizare şi sprijin personalizat.Aceste prioritati pot fi planificate pentru un timp lung, un an scolar, esalonate în secvente mici de învăţare (o saptamana) care pot fi evaluate pentru a se adapta şi reorganiza periodic curricullum-ul în favoarea dezvoltarii optime a copilului.
Pentru acesti elevi metodele şi strategiile trebuie să tina seama de varsta sa, de placerea să de a comunica şi de a se misca, de aceea ele trebuie să fie bazate pe joc, miscare, interactiune cu ceilalti colegi şi discutii care par libere, dar care să fie corect indrumate de invatator pentru a-si atinge obiectivul în acea activitate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.